Publicat în Versuri

Eclipsă totală de … suflet

Mi-a plăcut întotdeauna ca sentimentele – atât ale mele cât și ale altora – să abunde. Indiferent de natura lor. 

Poate pentru că nu-mi plac lucrurile călduțe. Cine știe?!

(Pe mine ori mă dai pe spate cu o înghețată rece și delicioasă de pepene cu ciocolată, ori îmi servești o cafea aburindă.)

Chestiile abia dezmorţite nu mă ating sub nicio formă.

Îmi amintesc că treaba asta te-a iritat foarte tare initial. Abia mai apoi, mi-ai mărturisit că de fapt, chiar ciudăţenia asta a mea, te-a atras înspre noi, cu o putere magnetică.

Și-apoi, îmi amintesc abundenţa sentimentelor și nebunia a tot ce a însemnat, de-a lungul vremii, acest noi … Îmi amintesc cum la un moment dat, am hotarat că roz ne va reprezenta cu mare succes pe mai departe! Și-mi amintesc cum am construit cu el, universul fetelor nebune. 😁

 Îmi amintesc necuvintele noastre și neputința celorlalți de a le descifra vreodată, indiferent de străduință.

Și îmi amintesc privirea aia în care noi două băteam cinciul fără vreo bănuială din partea celorlalți.

„Cine va îndrăzni să vă despartă pe voi, lipicioaselor?”

Îți amintești?

Cu toate astea, nici el și nici nimeni n-a reușit să oprească ceea ce urma să ni se întâmple.

… eclipsă totală de suflet. 

Uite, cântecul ăsta – punte între inimi –  mi te-a readus aproape… 

(Sau doar a izbutit  Soarele să cucerească bolta unui Cer pustiit cu multă vreme în urmă?)

Cine știe …

Publicat în Versuri

Just me

„Am căutat să găsesc ceva care să mă ajute să trăiesc fără să mă plâng și fără să mă frustrez, fără să port ranchiună lumii și fără să mă ignor. M-am gândit, deci, că trebuie să fiu eu însumi; nici robot, automat fiziologic fără semne particulare, nici buricul pământului.” – Octavian Paler – Un muzeu în labirint

Paler – Un muzeu în labirint

Publicat în Versuri

Wish you were here

Mi-e dor de mâinile tale fierbinți.

Știi că le-am admirat mereu precizia cu care îmi parcurgeau trupul, nu-i așa? În comparație cu mâinile mele care păreau mereu rătăcite, ale tale au avut întotdeauna o direcție și o siguranță, de parcă memoraseră ele întreaga hartă a ființei mele.

Și-apoi știi? Mă fascinau teribil când într-un final se odihneau cuminti în apropierea buzelor mele, abia atingându-le.

(Trezeau în mine o sete nebună de tine)

Cu toate astea, am gasit întotdeauna răbdarea unui sărut potolit, menit să te topească. Îți amintești?

„Aș putea petrece întreaga viață, fix așa! Zburând!”

Îmi lipsesc inimile noastre fredonând același cânt. Și buzele arse. Și-apoi Raiul. Și-apoi țigara. Și Cerul. Și-apoi liniștea. Și mâna mea în mâna ta.

De fapt …îmi lipsești tu. Cu totul.