Publicat în Gânduri

Rozul … mă minte!

Uneori, te trezești purtând în cârcă un dor aproape kilometric. Unul, ce pornește din cel mai adânc punct al tău și se târăște aproape tragic, mult înafara ta. Și, realizezi că nu știi cum ai putea să-l descâlcești să nu ți se împiedice ziua în revărsarea lui. Neputința – întotdeauna ea – te lasă prost în fața lui – a dorului – și rămâi împiedicat până si în vise. Constați in final, ca dorul e atotputernic, nelasându-ţi nici cea mai mică șansă de al învinge. Îți rămâne doar vânataia câștigată în urma căzăturii. Un fel de premiu de consolare. Și un mănunchi de lalele.

Publicat în Gânduri

Faces of Love

Când pășim întâia oară pe tărâmul acestui domeniu de-a dreptul fabulos – iubirea – avem impresia că deținem toate codurile secrete și credem că știm pe de rost toate chițibușurile cu ajutorul cărora vom reuși să fim nu doar învingători ci de-a dreptul fericiți. Totuși, viața nu se lasă mai prejos. Se joacă cu noi. Schimbă regulile jocului tot la două zile! Sau …dacă nu face asta, atunci probabil că această dragoste omniprezentă, e așezată în straturi și-apoi e colorată în zeci de nuanțe diferite. Chestie menită să ne debusoleze câta. Sau… cel puțin pe mine.

Când am început să fiu cât de cât conștientă, asta în vremea copilăriei, am cunoscut o dragoste cu chip perfect. Caldă și protectoare. Dragostea mamei. Mă bucuram de ea zilnic și niciodată nu ajungea la mine porționată. Îmi aparținea cu totul. Era a mea și nu aștepta nimic în schimbul ei. O puteam numi lejer, confort și siguranță.

Mai târziu, în adoleșcență, dragostea devenise brusc un teren fierbinte, periculos și neexplorat niciodată până atunci. Asta a fost perioada în care am înțeles, pentru prima dată, că si noi putem zbura, că lumea e magică și că oamenii sunt frumoși. Toți. Fără nicio excepție.

Apoi, după ce eternitatea s-a dovedit mică-mică, iar nemărginirea părea că se sufocă de-a binelea, a venit timpul să cunosc o altă față a iubirii. Probabil cea mai egoistă dintre toate. Aia care trezește în suflet nevoia de-a strânge lângă tine și doar pentru tine, dragostea celuilalt. Nu pot să afirm că e cel mai frumos chip al ei dar pot să spun că e la fel de real ca toate celelalte dinainte. Pot să spun cu mâna pe inimă că dragostea asta nouă, ori mai degrabă dispariția ei, m-a golit de toată fericirea pe care o acumulasem în perioada adoleșcenței și-apoi imediat următoarea. Unicornii dispăruseră brusc, zborul îmi devenise imposibil, oamenii erau de-acum lipsiți de orice frumusețe ori bunătate iar lumea… lumea devenise un tărâm al neîmplinirilor și-al dezamăgirilor de orice fel.

Pas cu pas, am depășit, așa cum era de așteptat și această etapă a iubirii. Urâtă și amară. A urmat-o însă, alta. Una firească. Și-am cunoscut o altă față a dragostei. Dragostea necondiționată. S-a întâmplat asta atunci când am devenit mamă. O dragoste ce izvorăște continuu înspre celălalt. Divină și absolută. O dragoste ce m-a transformat, odată cu trecerea anilor, într-un super erou. Unul care nu strânge nimic pentru el ci dăruiește… ocrotește și mângâie.Iubirea?!…. o forță vitală. Una ce ne desenează viața în mii de culori. Toate vii și toate frumoase!

Publicat în Gânduri

Silence

Dependenţi unii de alţii, fericirea noastră plăpândă inundată de iubirea ce ne leagă, ne dă puterea să trecem peste fragilitatea vieţii, reper de linişte şi împăcare sufletească…

Publicat în Gânduri

Rai

„Se spune că Raiul e comuniunea cu toți, iar Iadul e neputința de a mai iubi. Iubirea înseamnă să dăruiești atunci când ești epuizat, când nu mai ai nicio forță. Nu exista scuză să nu dăruiești. Să te dăruiești atunci când nu mai poți, te apropie cu adevărat de celălalt și-l face și pe celălalt să se deschidă, să dăruiască la rândul lui.

În iubire, trebuie să dăruim ce nu avem, când nu mai avem. Și atunci, ca în Evanghelie, nimicul se transformă, și pâinea și peștii ajung tuturor!”

Părintele Pantelimon