Puf de păpădie

Când pășim întâia oară pe tărâmul acestui domeniu de-a dreptul fabulos – iubirea – avem impresia că deținem toate codurile secrete și credem că știm pe de rost toate chițibușurile cu ajutorul cărora vom reuși să fim nu doar învingători ci de-a dreptul fericiți. Totuși, viața nu se lasă mai prejos. Se joacă cu noi. Schimbă regulile jocului tot la două zile! Sau …dacă nu face asta, atunci probabil că această dragoste omniprezentă, e așezată în straturi și-apoi e colorată în zeci de nuanțe diferite. Chestie menită să ne debusoleze câta. Sau… cel puțin pe mine.

Când am început să fiu cât de cât conștientă, asta în vremea copilăriei, am cunoscut o dragoste cu chip perfect. Caldă și protectoare. Dragostea mamei. Mă bucuram de ea zilnic și niciodată nu ajungea la mine porționată. Îmi aparținea cu totul. Era a mea și nu aștepta nimic în schimbul ei. O puteam numi lejer, confort și siguranță.

Mai târziu, în adoleșcență, dragostea devenise brusc un teren fierbinte, periculos și neexplorat niciodată până atunci. Asta a fost perioada în care am înțeles, pentru prima dată, că si noi putem zbura, că lumea e magică și că oamenii sunt frumoși. Toți. Fără nicio excepție.

Apoi, după ce eternitatea s-a dovedit mică-mică, iar nemărginirea părea că se sufocă de-a binelea, a venit timpul să cunosc o altă față a iubirii. Probabil cea mai egoistă dintre toate. Aia care trezește în suflet nevoia de-a strânge lângă tine și doar pentru tine, dragostea celuilalt. Nu pot să afirm că e cel mai frumos chip al ei dar pot să spun că e la fel de real ca toate celelalte dinainte. Pot să spun cu mâna pe inimă că dragostea asta nouă, ori mai degrabă dispariția ei, m-a golit de toată fericirea pe care o acumulasem în perioada adoleșcenței și-apoi imediat următoarea. Unicornii dispăruseră brusc, zborul îmi devenise imposibil, oamenii erau de-acum lipsiți de orice frumusețe ori bunătate iar lumea… lumea devenise un tărâm al neîmplinirilor și-al dezamăgirilor de orice fel.

Pas cu pas, am depășit, așa cum era de așteptat și această etapă a iubirii. Urâtă și amară. A urmat-o însă, alta. Una firească. Și-am cunoscut o altă față a dragostei. Dragostea necondiționată. S-a întâmplat asta atunci când am devenit mamă. O dragoste ce izvorăște continuu înspre celălalt. Divină și absolută. O dragoste ce m-a transformat, odată cu trecerea anilor, într-un super erou. Unul care nu strânge nimic pentru el ci dăruiește… ocrotește și mângâie.Iubirea?!…. o forță vitală. Una ce ne desenează viața în mii de culori. Toate vii și toate frumoase!