Publicat în Spovedanii

About LOVE (my love)

d162b7120be4ac9ebfdd69b2e2a59f59

Iubirea mea, e un fel de lună mai.

Își plouă lacrimile însoțite de tunete și fulgere, cerul ei nu este mereu albastru, soarele nu este întotdeauna strălucitor iar florile ei nu sunt întotdeauna parfumate.

E plină de certuri, de reproșuri, de așteptări …

Își curge izvorul în valuri repezi și seamănă mai degrabă cu clocotul unui iad înfierbântat de dorințe.

Respiră speranțe și este fără niciun dubiu, carnivoră!

E lipsită de garanții și plină ochi de imperfecțiuni și vulnerabilități.

Cu toate acestea, iubirea mea… este atotputernică, transformând brusc o ființă într-un acasă. Un altfel de acasă … Un acasă în care să îmi pot cuibări sufletul mototolit și înfrigurat.

Nopțile ei sunt multicolore, voluptoase, intense și profunde.

Face salturi spectaculoase de la o stare de spirit la alta, amestecă zâmbete și lacrimi, e tandră și duioasă, repezită, nerăbdătoare și uneori, extrem de caraghioasă.

In aritmetica ei, unu plus unu, fac întotdeauna totul, iar minus, ii anulează dramatic existenta …

Iubirea mea?! N-a fost, nu este și nu va fi niciodată …. simplă!

Publicat în Destăinuiri

Destăinuiri (1)

Îmi doream să nu poți trăi fără mine.

Știu, am fost egoistă până în măduva oaselor. Dar te iubeam! Erai unicul motiv pentru care viața mea își merita fiecare clipă. Și o merita cu vârf și îndesat. Ai reușit să-mi transformi existența într-o simfonie de culori vesele. Indragostita pământului, mai știi?! Îți iubeam râsul, privirea, blândețea, pasiunea, discreția, veselia, neclintirea, determinarea… Iubeam felul în care îi tratai pe ceilalti, iubeam dragul tău pentru dans, vocea gravă când fredonai melodia noastră, felul în care mă îmbrățișai, buzele tale atingând urechea mea, tremurul din glas când mă puneai să-ți promit că voi fi fericită toată viața, ochii tăi absolut superbi și veselia nelipsită de-a lungul zilei… Și știi? Iubeam trupul tău, de la un cap la altul! Nu-i găseam cusur… De ce ți s-a părut mereu că fabulez, n-am să știu niciodată. Îmi plăceau buzele în mod special. Da … Mi-au dăruit cele mai fierbinți săruturi ever. Au trezit în mine trăiri despre care n-aveam nicio bănuială că ar exista înăuntrul meu.

Și îți iubeam părul absolut superb. Și-mi plăceau teribil, șoldurile tale, și brațele făcute parcă să mă cuprindă doar pe mine în interiorul lor. Ah! …și cât mai iubeam să-mi ascund nasul în hainele tale! Miroseau mereu a Rai. La fel ca tine…

Îmi plăceau toate, toate! Am fost – și încă sunt – un om fericit. Fericit că te-a avut alături!

Publicat în Gânduri

Rozul … mă minte!

Uneori, te trezești purtând în cârcă un dor aproape kilometric. Unul, ce pornește din cel mai adânc punct al tău și se târăște aproape tragic, mult înafara ta. Și, realizezi că nu știi cum ai putea să-l descâlcești să nu ți se împiedice ziua în revărsarea lui. Neputința – întotdeauna ea – te lasă prost în fața lui – a dorului – și rămâi împiedicat până si în vise. Constați in final, ca dorul e atotputernic, nelasându-ţi nici cea mai mică șansă de al învinge. Îți rămâne doar vânataia câștigată în urma căzăturii. Un fel de premiu de consolare. Și un mănunchi de lalele.

Publicat în Gânduri

Faces of Love

Când pășim întâia oară pe tărâmul acestui domeniu de-a dreptul fabulos – iubirea – avem impresia că deținem toate codurile secrete și credem că știm pe de rost toate chițibușurile cu ajutorul cărora vom reuși să fim nu doar învingători ci de-a dreptul fericiți. Totuși, viața nu se lasă mai prejos. Se joacă cu noi. Schimbă regulile jocului tot la două zile! Sau …dacă nu face asta, atunci probabil că această dragoste omniprezentă, e așezată în straturi și-apoi e colorată în zeci de nuanțe diferite. Chestie menită să ne debusoleze câta. Sau… cel puțin pe mine.

Când am început să fiu cât de cât conștientă, asta în vremea copilăriei, am cunoscut o dragoste cu chip perfect. Caldă și protectoare. Dragostea mamei. Mă bucuram de ea zilnic și niciodată nu ajungea la mine porționată. Îmi aparținea cu totul. Era a mea și nu aștepta nimic în schimbul ei. O puteam numi lejer, confort și siguranță.

Mai târziu, în adoleșcență, dragostea devenise brusc un teren fierbinte, periculos și neexplorat niciodată până atunci. Asta a fost perioada în care am înțeles, pentru prima dată, că si noi putem zbura, că lumea e magică și că oamenii sunt frumoși. Toți. Fără nicio excepție.

Apoi, după ce eternitatea s-a dovedit mică-mică, iar nemărginirea părea că se sufocă de-a binelea, a venit timpul să cunosc o altă față a iubirii. Probabil cea mai egoistă dintre toate. Aia care trezește în suflet nevoia de-a strânge lângă tine și doar pentru tine, dragostea celuilalt. Nu pot să afirm că e cel mai frumos chip al ei dar pot să spun că e la fel de real ca toate celelalte dinainte. Pot să spun cu mâna pe inimă că dragostea asta nouă, ori mai degrabă dispariția ei, m-a golit de toată fericirea pe care o acumulasem în perioada adoleșcenței și-apoi imediat următoarea. Unicornii dispăruseră brusc, zborul îmi devenise imposibil, oamenii erau de-acum lipsiți de orice frumusețe ori bunătate iar lumea… lumea devenise un tărâm al neîmplinirilor și-al dezamăgirilor de orice fel.

Pas cu pas, am depășit, așa cum era de așteptat și această etapă a iubirii. Urâtă și amară. A urmat-o însă, alta. Una firească. Și-am cunoscut o altă față a dragostei. Dragostea necondiționată. S-a întâmplat asta atunci când am devenit mamă. O dragoste ce izvorăște continuu înspre celălalt. Divină și absolută. O dragoste ce m-a transformat, odată cu trecerea anilor, într-un super erou. Unul care nu strânge nimic pentru el ci dăruiește… ocrotește și mângâie.Iubirea?!…. o forță vitală. Una ce ne desenează viața în mii de culori. Toate vii și toate frumoase!

Publicat în Gânduri

Silence

Dependenţi unii de alţii, fericirea noastră plăpândă inundată de iubirea ce ne leagă, ne dă puterea să trecem peste fragilitatea vieţii, reper de linişte şi împăcare sufletească…

Publicat în Gânduri

Rai

„Se spune că Raiul e comuniunea cu toți, iar Iadul e neputința de a mai iubi. Iubirea înseamnă să dăruiești atunci când ești epuizat, când nu mai ai nicio forță. Nu exista scuză să nu dăruiești. Să te dăruiești atunci când nu mai poți, te apropie cu adevărat de celălalt și-l face și pe celălalt să se deschidă, să dăruiască la rândul lui.

În iubire, trebuie să dăruim ce nu avem, când nu mai avem. Și atunci, ca în Evanghelie, nimicul se transformă, și pâinea și peștii ajung tuturor!”

Părintele Pantelimon